Protetica dentară este acea ramură a stomatologiei care se ocupă cu reconstruirea dinților cu probleme sau înlocuirea acestora, în vederea obținerii unui zâmbet sănătos și estetic.
Unele lucrări protetice se pot detașa din gură (caracter mobil), în timp ce altele au caracter permanent și doar un medic poate interveni asupra acestora, dacă este cazul.
Atenție, orice lucrare protetică se realizează în mod personalizat. Deci ai nevoie de o consultație pentru a stabili cu exactitate ce tip de tratament ți se potrivește.
Când sunt indicate lucrările protetice?
Lucrările protetice sunt indicate doar de către un medic, în urma consultului de specialitate. Înainte de a detalia, trebuie să știi că factorii precum vârsta, starea generală de sănătate și, de multe ori, bugetul pot influența cu mult alegerea tipului de lucrare protetică.
Iată când se recomandă lucrările protetice:
-
Pentru înlocuirea unuia sau mai multor dinți:
Lipsa dinților afectează atât aspectul estetic, cât și vorbirea. De asemenea, pe termen lung, poate duce la migrarea dinților adiacenți și la alte probleme precum resorbția osoasă. Printre cele mai bune soluții aici sunt: implanturile dentare, punțile și protezele.
-
Pentru reconstruirea dinților deteriorați:
Din păcate, dinții sunt expuși zilnic la mii de bacterii și pot fi afectați de carii sau de eroziune. De asemenea, pot fi fracturați sau afectați de anumite traume. În funcție de caz, se pot recomanda coroanele dentare sau incrustațiile dentare.
-
Pentru corectarea esteticii:
Dinții ciobiți, decolorați sau cu forme neuniforme îți pot da mari bătăi de cap. Printre cele mai bune soluții sunt coroanele dentare sau fațetele.
Realizarea Lucrărilor Protetice
Lucrările dentare sunt realizate de tehnicieni dentari înalt specializați în acest domeniu. Tehnologia evoluată CAD/CAM și digitalizarea le oferă posibilitatea să ne livreze lucrări dentare cu estetică, adaptare și funcționalitate excepționale.
Ne mândrim de colaborarea cu laboratorul cel mai performant din zona noastră, colaborare pe care o avem încă de la deschiderea cabinetului. Credem în colaborările de lungă durată pentru că ne place să ne bazăm pe experiență, pentru a evita situațiile neprevăzute.
Tipuri de Lucrări Protetice
1. Fațete dentare
Acestea sunt foarte fine și minim invazive, se aplică pe suprafața frontală a dinților pentru a acoperi diferite imperfecțiuni de ordin estetic: dinți decolorați, ciobiți, cu formă inestetică, dinți care prezintă colorații ce nu pot fi îndepărtate cu ajutorul albirii dentare etc. Fațetele se realizează din ceramică de înaltă calitate.
2. Coroane dentare
Spre deosebire de fațete, coroanele dentare îmbracă total dintele afectat. Dacă fațetele se recomandă doar pentru estetică, coroanele dentare acoperă dinții deteriorați sau slăbiți (dar care, atenție, pot fi salvați) restaurându-le forma, dimensiunea și, bineînțeles, rezistența.
Coroanele dentare sunt folosite și în cazul pacienților care au nevoie de un implant dentar. În ultima etapă (etapa protetică), implantul este încărcat cu o coroană care îi va oferi aspect și funcționalitate.
3. Incrustații dentare
Incrustațiile dentare sunt, de asemenea, folosite în protetică. Acestea reprezintă o alternativă serioasă la plombele clasice, fiind concepute pentru a repara dinții care au fost afectați de carii sau alte deteriorări. Dacă dinții nu necesită o acoperire completă, dar nici nu pot fi suficiente doar plombele, se recomandă incrustații, deoarece sunt mult mai rezistente.
4. Punți dentare
O opțiune mai accesibilă față de implantul dentar este puntea dentară, care necesită șlefuirea dinților vecini edentației (spațiului cu lipsă dentară). Comparativ cu implantul, puntea nu previne resorbția osoasă, dar asigură funcționalitatea masticației pentru o perioadă destul de lungă.
5. Proteze dentare
Protezele dentare sunt acele dispozitive mobile sau detașabile care acoperă spațiile lipsă de pe arcadă. Pot fi concepute pentru întreaga arcadă sau doar pentru o anumită porțiune. Deși nu se pot compara cu implanturile dentare, acestea redau funcționalitatea și estetica danturii. Acum există proteze dentare premium – mult mai rezistente și estetice.
6. Punți dentare pe implanturi
O categorie importantă de lucrări protetice este reprezentată de cele realizate pe implanturi dentare. Acestea pot înlocui unul sau mai mulți dinți absenți și pot fi sub formă de coroane, de punți sau proteze, în orice zonă unde lipsesc dinți și au fost inserate implanturi. Aceste restaurări sunt estetice și funcționale, fiind realizate din diverse materiale, precum metalo-ceramică, zirconiu sau structuri din titan cu coroane din zirconiu.
7. Lucrări dentare pe implanturi de tipul All-on-4 și All-on-6
Aceste tipuri de lucrări presupun inserarea a 4 implante (în special la mandibulă) sau 6 implante (în special la maxilar) și protezarea imediată provizorie în maxim 72 de ore.
Acesta este tipul de dantură fixă cunoscut sub numele de "dinți ficși în 24h". După 6-8 luni de la această intervenție se impune a se schimba lucrarea provizorie cu o lucrare definitivă din structură de titan cu dinți din zirconiu.